Una dintre ariile principale de interes ale Rotaract Triumph este dezvoltarea personală şi profesională a membrilor echipei. Departamentul nostru de dezvoltare personală a născocit o idee inovativă prin care membrilor echipei le vine rândul o dată pe lună să susţină un training colegilor despre ce ştiu ei mai bine să facă. Noului nostru proiect a dat startul, cine altcineva decât responsabilul departamentului de dezvoltare personală, Mara Niculescu. Mara are o bogată experiență în gestionarea de proiecte, în special în domeniul dezvoltării, în prezent fiind expertul monitorizare şi evaluare al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Europa şi Asia Centrală. Mara ne-a împărtăşit experienţa sa în cadrul unui atelier de management de proiect, unde accentul s-a pus pe organizarea de fier care trebuie să stea la baza oricărui proiect de success. Orice proiect trebuie să înceapă cu un “logical framework” în care scopul, obiectivele, cum ajungi să le îndeplineşti şi ce piedici ai putea întâmpina pe parcurs a fost lecţia cea mai de preţ cu care am plecat acasă după training-ul Marei.
Al doilea atelier din cadrul proiectului s-a bucurat de expertiza vastă într-un domeniu cheie pentru orice activitate deprinsă în cadrul clubului nostru. Antoaneta Opriş, expert comunicare în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, cu o experienţă în relaţii publice de peste 10 ani, ne-a împărtăşit din cunoştinţele ei în cadrul unul atelier complex unde am dezbătut de toate, de la importanţa strategiei de comunicare, redactarea unui comunicat de presă, relaţia cu presă, comportamentul în cadrul unui interviu, cum comunicăm veştile proaste, la cum să folosim eficient canalele online. Atelierul nostru de comunicare a avut şi un iz de fapte bune. Ca locaţie pentru defăşurarea atelierului am ales Merci Charity Boutique, un loc chic în central vechi (str. Smârdan, nr.13) unde banii pe care îi dai pe consumaţie merg direct la cei care au cea mai mare nevoie de ei, copiii bolnavi de cancer.
Ţineţi aproape! Plănuim un atelier de fotografie în curând!