Concert dedicat Zilei Regalităţii

10344220_717482048310584_4727007034490484561_o

Rotaract Triumph şi Camerata Regală omagiază ziua Regalităţii cu un concert extraordinar găzduit în 10 mai de la ora 19.00 la Ateneul Român. La pupitrul ansamblului patronat de Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, se află dirijorul Giuliano Betta, iar în postură solistică, talentatul pianist Andrei Licareţ.

Concertul din 10 mai pune punct seriei “Mari Solişti, mari dirijori” iniţiat de Camerata Regală la finele anului 2013. Proiectul i-a adus pe scena Ateneului Român câţiva dintre cei mai valoroşi muzicieni ai momentului care au strălucit în programe extrem de apreciate de public. Concertele s-au bucurat de un succes extraordinar, dovadă fiind cererea de bilete – mereu în creştere.

Programul pregătit de Camerata Regală sub bagheta lui Giuliano Betta, alături de Andrei Licareţ aduce în atenţia publicului următoarele lucrări: Simfonia nr. 17 KV 129 şi Concertul KV 595 pentru pian şi orchestră – ambele de Wolfgang Amadeus Mozart şi Serenada pentru orchestră de coarde de Piotr Ilici Ceaikovski. O selecţie de piese cu sonorităţi luminoase, cu acorduri armonioase, perfect pentru a omagia Ziua Regalităţii.

Biletele pentru concertul din 10 mai sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos. Mai multe amănunte despre concert, dar şi despre activitatea Cameratei Regale puteţi afla pe site-ul lor –www.camerata-regala.ro  şi de pe pagina de Facebook a ansamblului.

Pentru mai multe informații, contactați:

Raluca Ouatu, Funcția: Manager Artistic, Telefon: 0740 094 248, Email: contact@camerata-regala.ro

 

Organizatori: Asociaţia Culturală Radu Chişu

Parteneri: Ateneul Român, Elite Art Club Unesco, Ella Traveland, Clubul Rotaract Triumph București, Camerata Regală a României, Humanitas, Cărtureşti.

Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Jeunesses Musicales România, Spectacular, Liternet, Statuidedaci.ro, Calendar Evenimente, Outdoor & Indoor Advertising, Qwellman, City TV, London Red Café, BILETE.RO.